"Atat de multa uitare s-a sadit in gradina mea, incat anotimpurile, mereu in schimbare, nu si-au mai amintit sa vina.
Aici totu-i la fel: tern, aceleasi pietre sculpate de timp si de dalta zac inerte sub numele, anii si regretele exprimate in versuri sumbre.
Am fost crescut de mic printre lumanari, insa lumina nu s-a aprins niciodata in ochii mei. Intunericul, radacinile zdrentaroase si salbaticia sufletului mi-au fost calauze prin moartea intretaiata de povestile din timpul vietii. Tu stii asta cel ma bine si iti aduci aminte, ca prima oara cand am vazut albastrul infinit, a fost atunci cand ti-ai coborat privirea spre abisul meu (mai tarziu aveam sa aflu ca si cerul e la fel de frumos (hmm, frumos! ). Aminteste-ti cand mi-a fost cald pentru prima data, cand mi s-au dezmortit picioarele, iar mainile prea slabe au inceput sa miste, sa simta…Iti mai aduci aminte? A fost atunci cand ti-ai intins usor palma subtire si mi-ai scuturat obrazul de frunze si de pamant. Alta data mi-ai sadit flori in dreptul talpilor si au crescut pana la piept... si ce frumos au crescut!... Mi-ai vorbit de un desert cu furtuna, de un cal, o scara, un cub…si parca intrezaream, printre randuri cat de frumos e la tine, afara…
Acum, aici, e liniste, sus e iarna grea si multa, multa tacere. Tu ai uitat sa mai treci! Dar nu-i nimic, de cand m-ai invatat sa vorbesc, mi-am gasit mici vietati ce-mi intretin, uneori, antrenul. Zapada-i mare, iar sub ea balarii au ramas netaiate de acum doi ani. Nu te incumeta sa ajungi ! Adeseori e ceata si mult frig - total neprietenos! Poate ne zarim peste vreun secol...glumesc, de fapt zambesc...!
Ah era sa uit, m-am visat de curand: aratam a om, asa ca voi ...si stateam intr-una la tine in brate. Iar tu…tu ma alintai, ma magaiai! Si ma alintai strigandu-ma asa cum alinti si-ti strigi pisica…"
...
...Asezata pe banca, tinea o revista in mana si privea absenta copacul din fata ei. Curand, privirea i se pierdu undeva dupa gardul ce imprejmuia parcul. Tresari! I se paru ca aude o voce stranie strigand dupa o pisica! "Ce ciudat!", indesa revista in geanta, ingandurata si cu pasi calculati se pierdu in multimea de pe boulevard. Era apus, miros de flori de tei, o seara perfecta de mai. In urma ei ramase o banca goala, plina de povesti. Langa ea, o piatra ofilita si-o pisica torcand...
...
Epilog : Iar am visat?! De cate ori mi-am promis ca n-o s-o mai fac, dar vine visul ca un vant: surprinzator si deghizat, iar eu ca de fiecare data, ma pacalesc.
La radio e Strauss, sub mine cearsaful strans, langa fatza, perna uda…
Buna dimineata!
Postări
