Mistere din Bucuresti si poezii cu miros de ceai indulcit

am gasit undeva un poem din trecut scris de Gabriel Bantza, un fizician mai mult cunoscut in afara decat la noi in tara. un poem scris in anul 1939, pe cand absolvise facultatea de fizica din Paris, unei prea frumoase domnisoare a Bucurestiului interbelic, unde el se intorsese sa puna bazele unui institut de cercetare in domeniul stiintelor fizicii si chimiei. Pseudonimul folosit de cei ce-au descris-o in versuri(caci au mai fost si altii) pe aceasta frumusete misterioasa, este domnisoara CC. Isoricul Neagu Djuvara, vine cu o marturie a unui crai de curte veche ce afirma ca "pe prea minunata blonzisoara cu ochii de mediterana, o strigau ai ei Cristina". poemul i-a fost dedicat de Bantza, in urma, unei apropieri dintre cei doi (exista intr-un volum de poezii, marturia unui baiat de casa din acea vreme, ce sustine ca-i vazuse la un bal, aruncandu-si priviri indragostite si soptindu-si lucruri intime) . Cristina ramane si azi un personaj foarte misterios...hai sa-i patrundem un pic misterul prin aceasta poezie dedicata....

M-am intrebat:

De ce tacerea sadeste uneori, moartea oricarui lucru ce tine de iubire?

Pentru ca e tacerea ta, mi-am raspuns

Si pentru ce indiferenta trebuie sa rapuna lumina din ochii unor oameni?

Pentru ca e indiferenta ta, mi-am raspuns

Iar uitarea...uitarea cum poate ucide cu nonsalanta bataile unei inimi cat pumnul meu?

Pentru ca esti uitarea, mi-am raspuns.

Si pentru ca toate-s ale tale

si cand pleci, le lasi sa-ti tina locul... nu mi-am mai raspuns

.........